Pandantiv ‘Duchess’ – Vintage Shadow
55.00 lei
Lucrurile decorate cu un ac de expresivitate unică atrag atenția prin neobișnuința lor. Nodul francez în broderie îi oferă un farmec aparte, încântă ochiul cu senzații de plinătate de culoare și volum. Cu ajutorul său, am pus bazele acestei colecții de bijuterii, 100% brodate manual prin tehnica nodului francez.
Arta decorării țesăturilor cu ac și ață, cunoscută ca arta broderiei, este practicată din cele mai vechi timpuri.
În Evul Mediu, broderia a ajuns la rang de artă datorită apanajului nobilimii. Cu cât purtai broderie mai bogată și mai scumpă, cu atât statutul său social era mai înalt. Asta deoarece valoarea broderiei era dată de complexitatea ei, de firul cu care era făcută (fir de aur) și țesătura pe care era brodată.
Pentru femeile din înalta societate, acest meșteșug a devenit un element de statut: o femeie era cu atât mai apreciată cu cât știa să facă broderie mai frumoasă și mai elaborată.
Mai târziu, în paralel cu broderia, s-a dezvoltat cultura artei populare: femeile de la sat au început să-ți brodeze hainele. Un exemplu în acest sens sunt iile, care pe cât sunt de simple la o primă vedere, pe atât sunt de complexe și de fascinante. Pe lângă materialele naturale folosite în crearea lor, un element important în aceste haine îl constituie broderia. (Sursa: Curs de Broderie)
Chiar daca in zilele noastre, broderia este făcută de mașini de cele mai multe ori, noi am rămas fideli broderiei clasice si am pus bazele unei colecții de bijuterii 100% brodate manual (evident, de mine, de mama si de bunica).
Cum ne place noua sa mai spunem: suntem old school si vrem sa rămânem așa cat de mult timp putem pentru a nu pierde ultima urma de tradiție din acest meșteșug moștenit de la stra-stra bunica mea.
Pandantiv brodat manual prin tehnica punctului francez
Dimensiuni:
Exterior – 3,6 x 2,7 cm
Interior – 2,5 x 2,5 cm
Lanț – 55 cm
Accesorii argintii
Baza broderie – fetru (pâsla)
Nuanțele produselor pot sa difere in funcție de lumina la care sunt făcute fotografiile sau de dispozitivul electronic de pe care vizualizați pozele de pe site.
Reviews
There are no reviews yet.